Traduceri legalizate – să explicăm puțin!

Ce înseamnă o traducere legalizată? Traducerea efectuată de un traducător autorizat, pregătită special pentru a fi prezentată notarului în vederea legalizării, care recunoaște specimenul traducătorului depus în biroul său și aplică ștampilele necesare în vederea legalizării.

Adică, o traducere efectuată de un traducător autorizat, nu poate fi legalizată oriunde, ci la notarul unde traducătorul respectiv și-a depus specimenul de semnătură.

Se întâmplă de multe ori ca un client să solicite doar traducerea, ca apoi să legalizeze el actul la ”notarul lui”, lucru care nu se poate, tocmai din considerentul de mai sus.

În ce condiții se poate legaliza traducerea?

  1. Traducerea se poate legaliza doar dacă documentul original (cel care a fost tradus) este prezentat în original notarului.
  2. Originalul actului trebuie să fie: act autentic, act cu legalizare de semnătură, copie legalizată sau act cu dată certă. Astfel, actele sub semnătură privată, adică cele care poartă doar semnătura unei persoane sau actele emise de diferite societăți nu se pot legaliza pe traducere. Evident, există și o soluție în cazurile în care un document sub semnătură privată chiar trebuie legalizat. În acest caz, documentul original care urmează a fi tradus va trece mai întâi printr-o primă procedură notarială și, fie va fi legalizat sub formă de copie legalizată, fie va primi dată certă. Va fi apoi tradus și legalizat pe traducere.

Este complicată procedura legalizării?

Complicată nu ar fi, dacă nu ar însemna destul de mult timp pierdut de un traducător. În primul rând, acesta trebuie să păstreze o arhivă a cererilor de legalizare, apoi trebuie să completeze încheierea de legalizare, să listeze actul în cel puțin două exemplare, pentru că un exemplar rămâne în arhiva notarului și să se deplaseze la notar.

Ce ar putea simplifica procedura legalizării?

Până acum câtiva ani, procedura legalizării era mult mai simplă. Încheierea de legalizare era standard, traducătorul nu pierdea timp să completeze fiecare încheiere în parte cu: numele documentului, autoritatea emitentă, numărul paginilor, numărul cererii, etc. Sunt multe state care practică încă această încheiere simplă, prin care se menționează doar conformitatea traducerii, fără alte detalii ale actului. Sincer, mi se pare că s-a adoptat cu un oarecare excel de zel procedura actuală de legalizare, din dorința de a evita falsul în actele traduse, îngreunând mult activitatea traducătorului.

În condițiile actuale, ce s-ar putea face ar fi ca instituțiile românești, să accepte traducerile autorizate, adică cele pe care este aplicată ștampila traducătorului autorizat, recunoscut și el, de altfel, de Ministerul Justiției, fără a mai solicita în plus și legalizarea notarială. Pe scurt, să se reducă cererile de legalizare a traducerilor, cel puțin pe plan național, unde traducătorii pot fi verificați cu ușurință.

Cristina Ciocoiu

Share This:

Be the first to comment on "Traduceri legalizate – să explicăm puțin!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*