Află ce limbi străine vor fi la mare căutare în 2018, dacă îți dorești o carieră în traduceri!

Pentru că fiecare an aduce cu sine noi și noi tendințe, e normal ca unele limbi străine să cadă în dizgrație, iar altele să înceapă ușor ușor să se ridice. Dacă deja cunoști una sau două limbi străine și dorești să te orientezi spre o a treia, ar trebui să ții cont și de cât de cerută va fi pe piață. Dacă dorești să fii un traducător de succes și să faci oamenii să vină spre tine, ar trebui să ții cont de acest criteriu. Indiferent de anotimp sau de situația financiară, vei vedea că nu vei duce în așa fel lipsă de clienți, dimpotrivă chiar.

Consultând statistici disponibile online, dar și folosindu-ne de câteva cunoștințe pe care le-am căpătat deja din domeniul traducerilor, am creat o mică listă cu câteva dintre limbile care vor deveni extrem de populare în viitor. Ordinea este complet aleatoare, de aceea nu trebuie să se se acorde importanța limbii după locul apariției în listă.

 

1.Mandarina

Dacă încă nu ați auzit de această limbă și o confundați cu fructul respectiv, trebuie să știți că este una dintre cele mai vorbite limbi de pe planetă. Datorită faptului că este limba oficială a Chinei, are asigurată din start o mare parte din populație, să zicem că aproximativ 14-15% din populația lumii.

În plus, se estimează că pe viitor economia Chinei se va dezvolta atât de mult, încât se va ajunge ca mandarina să fie extrem de vorbită în lume. Gândește-te că nu se vor putea încheia contracte dacă nu va exista un mediator între cele două părți.

 

2.Limba arabă

Este una dintre limbile cel mai greu de învățat, cum de astfel este și mandarina. Din fericire, după învățarea acesteia, satisfacția este destul de mare, pentru că este și extrem de cerută.

Este a cincea cea mai vorbită limbă din lume și nu este reprezentativă doar pentru o singură țară, ci chiar în aproximativ 20 astfel de țări. În niciun caz nu este un lucru care să nu fie luat în considerare. Popularitatea sa a crescut de la început datorită faptului că este limba în care e scris Coranul, unul dintre mijloacele de expresie pentru musulmani. Bineînțeles că și în acest caz, economia unora dintre țarile în care se vorbește arabă este extrem de înfloritoare și pare să tot crească.

 

3.Limba spaniolă

Nu se vorbește doar în Spania, ci și în America Latină și chiar Statele Unite ale Americii, datorită numărului mare de imigranți. Față de celelalte două limbi enumerate mai sus, spaniola are un mare avantaj. Este o limbă extrem de ușor de învățat. Dacă e să luăm în considerare și faptul că face parte din clasa limbilor romanice, pentru români este și mai ușor de învățat această limbă. Iar dacă ai urmărit de-a lungul timpului telenovele, pentru că altcineva din familie avea pasiunea asta, află că întreg procesul de învățare a limbii va fi aproape ca învățarea unei poezii de câteva strofe.

4. Limba germană

Este recunoscută pentru gramatica sa neiertătoare, dar și complexă, indiferent că e vorba de începători sau deja experimentați. Indiferent că ai vrea să lucrezi ca traducător sau într-o multinațională, află că această limbă îți va aduce câteva beneficii semnificative, chiar în propria ta țară, destul de mari din punct de vedere al banilor câștigați.

 

5.Limbile scandinave

Sunt destul de cerute, în România, dar și în Europa. Pentru cei care cunosc deja germana, învățarea acestora se va dovedi o adevărată plăcere. În plus, unele dintre acestea sunt destul de asemănătoare între ele, cum ar fi norvegiana (Bokmål, nu Nynorsk) cu suedeza sau daneza. Limbile finlandeză și islandeză sunt variantele mult mai greu de învățat. Pentru cunoscători, gramatica germană este mic copil pe lângă cea a Finlandei.

 

Acestea sunt doar câteva dintre limbile sau clasele de limbi care au asigurat un viitor luminos, din punct de vedere al utilizării lor pe viitor. Acordă-ți timp suplimentar pentru a învăța măcar una dintre ele și nu vei regreta!

Share This:

Be the first to comment on "Află ce limbi străine vor fi la mare căutare în 2018, dacă îți dorești o carieră în traduceri!"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*